0

Tatiana Chicu

Tatiana este psihoterapeut Gestalt; are o formare avansată în abordarea Gestalt aplicată în organizaţii (International Association for Gestalt Leadership and Organisational Development, UK) şi o formare complementară în mişcare Bothmer (Bothmer Movement International – BMI).

Lucrează psihoterapeutic cu copii şi familii, adulţi, cupluri şi grupuri, are un stil de lucru orientat relaţional şi procesual apreciind: dinamica proprie desfăşurării unei experienţe, ritmul şi vitalitatea întâlnirii cu celălalt, experienţa relaţională aşa cum este ea trăită corporal, şi mai ales de influenţele contextului asupra experienţelor personale.

Ca urmare a formării sale în mişcarea de tip Bothmer, Tatiana organizează şi grupuri de mişcare ce oferă oamenilor oportunitatea de a se mişca, a se cunoaşte pe sine şi a interacţiona, descoperindu-şi vitalitatea şi acţionând pe baza ei.

Tatiana este acreditată de: Colegiul Psihologilor din România, Societatea de Gestalt Terapie din România şi European Association of Gestalt Therapy.