Servicii complementare – Miscare Bothmer

Mişcarea de tip Bothmer (MB), cunoscută şi ca Gimnastica Bothmer, este o aplicaţie a antroposofiei, ştiinţa spirituală întemeiată de filosoful austriac Rudolf Steiner şi aduce în prezent o dezvoltare calitativă în mai multe domenii:

Aplicaţii în educaţia copilului – dispune de o viziune holistică şi relaţională asupra fiinţei umane, prin care îşi propune să educe ceea ce există deja în copil. Gimnastica Bothmer face parte din curriculum în învăţământul Waldorf.

Aplicaţii în terapie corporală – Este orientată către dezvoltarea armonioasă a organismului în relaţie cu planurile spaţiale (frontal, orizontal, sagital), dar şi cu experienţa interioară (trăitile emoţionale). Fiinţa umană sănătoasă şi verticală este un ţel care merge dincolo de simplul tratament al simptomului.

Aplicaţii în educaţia adultului – Dispune de o metodă de analiză a mişcării şi de învăţare prin experimentare, precum şi de instrumente sub forma de exerciţii orientate spaţial. Ea ne ajută să dezvoltăm abilităţi de relaţionare conştientă cu propriul corp şi cu spaţiul din jurul nostru.

Aplicaţii în grupuri şi organizaţii – A avea o prezenţă conştientă în spaţiul în care trăim are ca efect o relaţionare mai bună cu mediul care ne înconjoară şi în special cu grupurile, organizaţiile şi comunităţile în care trăim şi lucrăm. Astfel, prin mişcarea de tip Bothmer dezvoltăm abilităţi relaţionale precum: a colabora şi a îndeplini sarcini în comun, a gestiona conflicte, a fi asertiv, a fi deschis si permeabil etc. Asta face ca acest tip de mişcare să fie deosebit de util pentru profesiile relaţionale: educatori/profesori, kinetoterapeuţi, psihologi/psihoterapeuţi, asistenţi sociali, specialişti în comunicare, în resurse umane, manageri etc., şi mai ales pentru intervenţie în grupuri şi organizaţii.

De la om la om

MISCAREA DE TIP BOTHMER

Reprinted with expressed permission of Bothmer Movement Intermational

Aşadar, ce aduce nou Mişcarea Bothmer ca viziune asupra mişcării şi sănătăţii?

Mişcarea de tip Bothmer sau Gimnastica Bothmer are o abordare holistică a fiinţei umane, facilitând integrarea armonioasă în corp şi mişcare a trei dimensiuni umane: simţire, gândire şi voinţă. Ne este propus să vedem sănătatea ca pe o imagine a unei unităţi interioare, a omului ca întreg.

Mai mult, ne propune să privim tema unităţii interioare în relaţia sa cu timpul şi astfel să adaptăm mişcarea ţinând cont de modul în care omul îşi cuprinde verticalitatea şi corpul la diferite vârste de dezvoltare. De exemplu, atunci când ne adresăm copiilor mici, să ţinem cont de faptul că ei trăiesc exerciţiile de mişcare după imagini, tinerii/adolescenţii se sprijină mai mult pe claritatea formelor geometrice, şi pe măsură ce conştiinţa se dezvoltă, adultul are nevoie de mişcări cu ţel care să-i aducă un echilibru individual.

În mişcarea de tip Bothmer, echilibrul interior este căutat în relaţie cu exteriorul, astfel că ne sunt propuse exerciţii şi mişcări orientate spaţial – adică mişcări prin care atenţia noastră se extinde şi noi devenim conştienţi nu doar de propriul corp (propria individualitate), ci şi de corpul nostru în relaţie cu spaţiul. Relaţia noastră cu dimensiunile spaţiului este de natură să ne extindă conştienţa prin faptul că spaţiul nu este gol, ci vieţuit; el este însuşi locul în care se desfăşoară viaţa (de exemplu, dimensiunea verticală nu este un abstract ‘sus şi jos’, ci sus se află şi cerul iar jos este pământul.)

Această căutare a echilibrului interior prin punerea în relaţie a interiorului (eu) – cu exterior (spaţiul) ne este frumos evidenţiată chiar de numele exerciţiilor: Mişcarea către ţel, Jocul între uşor şi greu, Căderea în spaţiu etc.

Ce facem concret într-un workshop/grup de mișcare Bothmer?

Într-o întâlnire de mişcare, fie că este organizată sub forma unui workshop de weekend sau a unui grup cu întâlniri regulate, putem face: exerciţii de percepţie individuală, spaţială şi de grup, ritmuri, jocuri, exerciţii de mişcare, exerciţii de mişcare Bothmer. Prin intermediul acestora dezvoltăm abilităţi de mişcare şi explorăm relaţia noastră cu spaţiul interior (corpul, trăirile interioare) şi cu spaţiul exterior (ceilalţi, mediul înconjurător). Devenim mai treji, mai conştienţi, şi astfel ne sporim şansele de a ne mişca şi manifesta liber în lume.

Care sunt beneficiile mişcării tip Bothmer?

Practica acestui tip de mişcare ne dă ocazia:

  • să dezvoltăm o postură verticală sănătoasă prin care să prevenim/vindecăm simtome şi dureri corporale;
  • să ne rafinăm abilităţile de mişcare astfel încât să putem face mai multe lucruri cu mai puţin efort, într-un mod mai frumos (estetic) şi flexibil;
  • să dăm un sens şi o direcţie mişcărilor noastre în spaţiu, în loc să le facem într-un mod automat, lipsit de viaţă şi obositor;
  • să devenim conştienţi şi să ne asumăm responsabilitatea asupra modului în care relaţionăm cu oamenii. Să ne dezvoltăm capacitatea de a fi asertivi, de a avea un impact asupra celuilalt prin modul în care suntem prezenţi şi ne mişcăm, şi în acelaşi timp, să ne dezvoltăm capacitatea de a fi deschişi şi de a învăţa de la celălalt;
  • să colaborăm şi să îndeplinim sarcini împreună, într-un grup/organizaţie/comunitate, fără să pierdem legătura cu noi înşine şi cu ce ne defineşte;
  • să gestionăm conflicte printr-un management sănătos al graniţelor personale.